Decizia de a îți achiziționa o haină de blană naturală este una dintre cele mai importante pe care le poți lua. Deoarece haina de blană este o piesă vestimentară deosebită, pe care nu o schimbi anual, aceasta trebuie privita asemeni unei investiții. Astfel, iată la ce aspecte trebuie să fii atentă inainte de a porni în căutarea unei haine de blană naturală perfecte pentru tine.
Criterii de luat în seamă pentru o alegere potrivită
Haina de blana este, fără îndoială, cel mai scump și cel mai deosebit articol vestimentar din dressingul tău. Astfel, înainte de a o cumpăra trebuie să analizezi bine aspecte precum dimensiune, culoare, tipul de blană, dar și metodele de îngrijire a acesteia.
⦁ Hainele de blană pot fi scurte, medii sau lungi. În funcție de statura ta, de stilul vestimentar abordat zi de zi, dar și de bugetul alocat acestei investiții, te poți decide asupra modelului preferat. Dacă dorești să porți haina de blană ziua, iar stilul tău este unul casual-elegant, o haină de blană scurtă sau medie se va potrivi mai bine. Dacă însă îți plac aparițiile extravagante, cu ținute elegante și feminine, o haină lungă de blană va fi, cu siguranță, piesa de rezistență.
⦁ Chiar dacă hainele de blană pot fi create în mai multe nuanțe, culoarea și luciul deosebit al firului de blană natural se observă cel mai bine pe culorile sobre, precum negru sau nuanțe de gri, bej sau maro. Mai mult, o haină de blană neagră este mult mai ușor de asortat și poate fi purtată atât ziua, cât și seara, comparativ cu cele în culori mai deosebite, precum cărămiziu sau kaki.
⦁ Prețul unei haine de blană se stabilește în funcție de mai multe criterii, precum tipul de blană, dimensiunea acesteia dar și în funcție de designerul care a creat-o. Deoarece prețul joacă un rol important în decizia de a cumpăra o haină de blană naturală, este bine să îți setezi înainte un buget în care să te încadrezi pentru o astfel de achiziție.
⦁ Tipul de climă în care locuiești poate avea de asemenea un cuvânt de spus înainte de a îți achiziționa haina de blană. Haina de blană de iepure, de exemplu, este printre cele mai accesibile din punct de vedere financiar și este potrivită zonelor cu ierni blânde. Haina din blană de nurcă însă, este extrem de călduroasă și este preferată de femeile ce locuiesc în zone cu ierni geroase. Aceasta este însă și printre cele mai costisitoare.
⦁ Odată ce ai ales tipul de blană, dar și bugetul în care vrei să te încadrezi, următorul aspect pe care trebuie să îl iei în considerare este dacă haina de blană este creată din mai multe bucăți sau din bucata întreagă. Diferența dintre aceste două tipuri stă atât în prețul hainei cât și în aspectul ei. O haină de blană creată dintr-o bucată sau din bucăți întregi va costa mai mult și va avea un aspect unitar, liniar. Pe de altă parte, o haină de blană creată din bucăți de blană cusute între ele poate combina armonios mai multe tipuri de blană și va costa mai puțin.
Totodată, înainte de a o achiziționa trebuie să te asiguri că aceasta va ocupa un loc de cinste în dressingul tău. În extrasezon aceasta trebuie depozitată corespunzător, într-o zonă aerisită, ferită de umezeală și de lumina soarelui.
Unde găsești haine de blană de calitate?
Locul din care cumperi o haină de blană naturală este un aspect important. Un magazin fizic îți oferă avantajul de a proba haina și de a vedea cum se așează aceasta. Pe de altă parte, un magazin online oferă o gamă mult mai variată de blănuri, nefiind limitat de spațiul unui magazin fizic. Indiferent de unde decizi să faci cumpărături, verifică magazinul înainte de a cumpăra. Astfel, vei avea garanția că vei cumpăra o haină de blană veritabilă, impecabil realizată și cu certificat de garanție. Spre exemplu, hainele de blană de la Vesa sunt variate, create în România și se pot livra oriunde în țară, Uniunea Europeană sau către țări din afara UE.
Cum poți purta o haină de blană?
Hainele de blană pentru femei prezintă imensul avantaj de a putea fi purtate fără probleme cu o mulțime de ținute.
⦁ O haină de blană scurtă, bej, merge de minune cu un pulover supradimensionat, jeansi și o pereche de cizme călduroase. Vei obține rapid un look călduros și casual, dar sofisticat în același timp.
⦁ Poartă o haină de blană medie, neagră, împreună cu o pereche de pantaloni de piele și cu bocanci. Astfel te vei face remarcată și admirată printr-un aspect inedit glam-rock.
⦁ O rochie din pulover va primi acel aer elegant dacă o vei purta cu o haină de blană și cu o geantă supradimensională.
Haina din blană naturală trebuie privită ca un premiu în garderoba unei femei. Cu toate acestea, odată achiziționată și purtată, aceasta trebuie să fie îngrijită și păstrată corespunzător. În acest fel, o vei putea purta an de an, iar aspectul acesteia va fi la fel de impecabil și de luxos ca în prima zi.